Eşref Rüya este un serial așteptat de mult timp, scris de Ethem Özışık și regizat de Uluç Bayraktar, cu Çağatay Ulusoy și Demet Özdemir în rolurile principale, alături de numeroși alți actori importanți. Pe hârtie, pare un proiect cu câteva zerouri în față. Să ținem asta minte. Iar al doilea lucru pe care trebuie să-l reținem e un citat al lui Ethem Özışık:
„Scenariul nu se scrie ca să spui povestea, ci ca să o ascunzi.”
Având acestea în minte, să trecem la primul episod.
Deschiderea serialului are loc la mai bine de patru ani după evenimentele-cheie. Îl vedem pe Eşref cum, asemenea lui Tony Montana, luptă singur în conacul său, poliția e pe cale să sosească, el se urcă cu ultimele forțe într-o mașină… și acolo moare. Pe fundal, o voce narativă îl prezintă pe Eşref — un artificiu menit să aducă mister încă de la prima scenă. Cât va dura până vom afla cine e persoana care ne anunță că „Eşref a murit”? (Răspunsul apare în cursul episodului.)
Notă: Genericul mi-a plăcut enorm!
Când am văzut apoi că prietenii lui Eşref – cei mai apropiați oameni ai lui – stăteau înghesuiți, patru la număr, într-o cameră minusculă, am crezut că vom avea flashback-uri despre trecutul lor. Dar nu: acel spațiu este locul lor de întâlnire, și imediat apare întrebarea „De ce acolo?”.
În ficțiune, nu e necesar să reproduci fiecare detaliu real la literă, dar trebuie să rămâi credibil în universul creat. Rămâne de văzut cum se justifică, în lumea serialului, prezența celor patru în acea încăpere — unul dintre misterele-cheie.
Să recunoaștem: da, „Eşref Rüya” are și o poveste de dragoste. Eu iubesc astfel de fire narative, dar nimic nu-și ia locul în thriller-urile mafiote. Aici, organizația numită „Orfanii” e prezentată ca una dintre cele mai mari grupări infracționale din Turcia. Într-un serial despre mafie, nu vrei să îi vezi glorificați, deși seria subliniază camaraderia și faptul că membrii „Orfanilor” se sprijină ca o familie. În paralel, comisarul Çiğdem și detectiva Nisan reprezintă „partea bună” a forțelor de ordine. Așadar, avem un război al binelui și răului, ambele cu nuanțe de gri.
La nivel individual, Eşref are un cod al onoarei propriu, iar Çiğdem e obsedată de prinderea lui. Concluzia mea: oricât de „noble” ar părea motivele unui mafiot, rămâne un personaj negativ; un personaj bun rămâne bun, în ciuda imperfecțiunilor sale.
În Ziua „Orfanilor” am urmărit, într-o scenă limpede, mecanismele interne ale organizației. Dar ar fi trebuit să simțim amenințarea unui dușman cu adevărat periculos: în prezent, poliția e inaptă să îl captureze pe Eşref de ani de zile.
Apoi apare figura lui Kadir, care încă nu deține puterea supremă, și liderul de clan, care devine imediat rivalul lui Eşref… Sper că v-am făcut clară dilema.
Povestea de dragoste este, însă, inima serialului: m-a cucerit. De câteva zile îmi răsună în cap refrenul „Unutamam Seni” („Nu te pot uita”). Îi știu senzația: să crezi că ai uitat pe cineva doar ca să descoperi că nu poți. Eşref ne amintește că uitarea nu e întotdeauna vindecare. „Renunță, dar nu uita” — astfel respiri cu adevărat.
Eşref însuși pare că nu poate respira: un pește însetat, un leu în cușcă. Întâlnirea cu Rüya ar fi fost un suflu nou de viață. Spectatorului i s-a transmis magistral această senzație.
Și, după cum inviță titlul serialului, Rüya e visul pe care Eşref îl caută — totul convergând către ea, indiferent de întorsătura firului narativ.
Personajele secundare adaugă și ele profunzime. Çiğdem merită un spin-off: o ofițeră infiltrată în mafie, îndrăgostită de șef, descoperită, dar încă obsedată de Eşref. Îmi place lupta ei între dorința de justiție și gelozie. Nisan, în schimb, e autentică și „a noastră”: ținuta, atitudinea și maniera de a fi dau impresia că se vor deschide arce narative mai ample. Serialul abordează și trauma cutremurului din trecut — un subiect ce rezonează cu psihologia contemporană.
Trebuie să remarc și o slăbiciune: personajul Afra mi s-a părut, inițial, excesiv de „strident”. Astăzi, cu forța rețelelor sociale, astfel de comportamente există, dar nu trebuie exagerate. Gestul ei forțat a destabilizat puțin tensiunea narativă.
Am mai observat câteva „trucuri de scenariu”: Nisan fuge instantaneu la chemarea surorii, iar un taxi apare la milimetru — un artificiu clasic, dar bine plasat; și banda de alergare militară a lui Kadir, unde „cine nu ține pasul, moare” — idei creative care merită aplauze.
Regia lui Uluç Bayraktar se simte din plin în primele cadre: unghiurile și cadrele din scenele de îngropare a trădării sunt cu adevărat inspirate. Felicitări echipei de producție!
Concluzie
Mi-aș fi dorit un rezultat și mai spectaculos de la o distribuție atât de puternică. Serialul are nevoie de mai multe întorsături narative care să ne țină cu mintea vie.
Acesta e textul meu despre primul episod, scris înainte de al doilea. Vom vedea dacă reiau vizionarea după pauză și, dacă da, voi reveni episod cu episod. Dacă nu, rămâne o amintire plăcută.
