Am crezut că serialul Arak a debutat cu un prim episod problematic, care, încă din primul trailer, a creat o atmosferă de confuzie în privinţa a ceea ce urma să vedem. Când vizionam promo‑urile, nu ştiam ce ne rezervă de fapt serialul. E adevărat că trailer‑ele nu ies întotdeauna reuşite, dar tocmai pentru că primul episod al lui Arak e slab construit, cine l‑a urmărit şi‑a dat seama că nici după finalul episodului nu realizezi ce urmează.
De ce urmăreşte un spectator povestea unui personaj? De ce vrea să‑i vadă destinul? În forma sa cea mai simplă, naraţiunea se bazează pe dorinţa personajului şi motivaţiile care o generează. Ca spectatori, aderăm la acele motive şi intrăm în poveste aşteptând cu nerăbdare împlinirea dorinţei. În primul episod al lui Arak, cea mai mare problemă e că nu pricepem ce îşi doreşte eroul principal, Kara. Iar mai grav e că nici nu ştim de ce şi‑ar dori ceva: pur şi simplu nu există încă nicio dorinţă.
Serialul începe cu un soi de interviu în care personajul îşi povesteşte viaţa, apoi intrăm într‑un flux de 34 de minute în care urmărim cotidianul său. În acele 34 de minute nu se întâmplă nimic din punct de vedere al conflictului, nu ni se dă niciun motiv de curiozitate. Mai mult, nu înţelegem de ce urmărim filmul. Avem de‑a face cu un furt şi cu o întâlnire: două evenimente care par să se petreacă întâmplător în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, dar pe care Kara le‑a planificat. De ce? Ai urmărit‑o deja pe acea fată, de ce nu furi mai târziu sau o cunoşti în altă zi? Pare un detaliu nesemnificativ, dar pe această etapă spectatorul nu pricepe nimic. În timpul furtului apare de nicăieri o fată, care aruncă peşti în apă, iar protagonistul aşteaptă fix acolo, într‑un loc aglomerat, știind sigur că ea va fi acolo. E o întâlnire complet ruptă de realism. Apoi urmează o scenă de pariuri la fel de absurdă: alergături, gălăgie etc. Totul rămâne suspendat. La ce folosesc aceste secvențe?
Am menţionat că serialul începe cu un furt, care oricum e ciudat. Aflăm că tipul furat vinde droguri, iar personajul nostru îi ia marfa ca să‑l pedeapsească. În zilele următoare, îl dă pe mâna poliţiei. Dacă ai vrut din start să‑l predai poliţiei, la ce a servit furtul? „Hai să‑i luăm mai întâi marfa, apoi îl predăm autorităților”, se fi gândit Kara? Dar nu e genul ăsta de om. Atunci la ce bun scenele astea? Singura rațiune care îmi vine în minte este că e un morman de evenimente fără legătură care să ne facă să‑l cunoaştem pe Kara, fără un conflict veritabil. Serialul în întregime fuge prin prezentarea de personaje.
După scena de prezentare dintre Kara și Zeynep, vedem familiile lor, prietenii, prietena lui Zeynep, apropiatul tatălui, și așa mai departe, toate acestea fără niciun scop, doar ca să știm „asta e fratele lui X, asta e iubita lui Y, și ăsta e tipul pe care l‑a înșelat”. Cine a urmărit serialul a simțit de la început că e profund problemă. Chiar dacă nu‑ar fi realizat în cuvinte, a intuït din limbajul narațiunii, mult prea complicat și răsucit, că se uită la un prim episod în care au uitat să pună esențialul. Singurul motiv pentru care pot scuza scenariștii e uitarea unei chestii: în goana după ambiguitate au pierdut totul. În naraţiune regula de bază e: poveste simplă, personaje complexe. Aici s‑au încurcat complet.
Acum, pentru cei care nu înțeleg serialul, încerc să extrag firul epic urmând indiciile pe care ni le dă: orice poveste pornește de la un eveniment declanșator care zdruncină lumea banală a personajului. Pentru Arak, acest declanșator e o crimă comisă cu ani în urmă, care a zdruncinat două familii. Trei frați — Kara, Yosun și Sedat — au fost martori și au suferit trauma de a avea criminalul drept tată. Zeynep a pierdut‑o pe mamă în acel eveniment. Deși povestea sare înainte și înapoi, esența rămâne: lumea lor a fost dată peste cap. Însă de ce se reaprinde totul ani mai târziu, nu știm: nu ni se oferă niciun detaliu concret. Singura piesă de puzzle e că bunica o vede la televizor pe Rauf și spune că el a trimis tatăl lui Kara la închisoare. Acest flash‑back scurt, strecurat în final, poate a trecut neobservat.
Pe scurt: cu ani în urmă s‑a comis o crimă care a lăsat răni adânci. Tatăl lui Kara a fost încarcerat pe nedrept și a murit în pușcărie. Ani mai târziu, văzându‑l pe Rauf la televizor, bunica spune că el e adevăratul vinovat. De aici pornește adevărata noastră poveste. Nu știm dacă Kara afla atunci pentru prima dată sau știa dinainte și de aceea îl urmărește pe Rauf și pe Zeynep. Nici nu știm dacă e o poveste de răzbunare sau una de căutare a adevărului. Multe rămân ascunse, spectatorul nu poate urmări firul. Am aflat toate acestea doar despărțind și reorganizând discursul complicat al serialului.
